Din secretele relațiilor (partea a 3-a): Cum să te culci cu Magicianul și să te trezești cu Vrăjitorul cel Rău sau cu Vrăjitoarea cea Rea!

Sufletul știe să iubească abia atunci când sentimentele sunt în echilibru cu mintea. Îndrăgostitul care nu mai vede logica lucrurilor se trezește în iluzie, în timp ce persoana cerebrală care doar face calcule și anticipează riscuri și piste de eșec nu mai ajunge să-și deschidă sufletul, ratând momentul și chiar viața, care e nu e compusă decât din momente. Arhetipul Iubitului/Iubitului este incomplet fără stăpânirea rolului de Magician. Suntem în armonie cu noi înșine abia atunci când Erosul stă în echilibru cu Logosul. Când Iubirea și Cunoașterea se susțin și se completează, pentru că iubirea care ia mințile conduce la obsesie ori chiar nebunie, în timp ce cunoașterea fără iubire este rece și stearpă.

Magicianul este cel de-al treilea rol pe care fiecare dintre noi îl are de jucat în propria viață. Este partea din noi care ne împinge să gândim, să știm, să dobândim abilități prin care să ne transformăm pe noi și tot ce atingem. Magicianul transformă materia prin cunoștințele sale în domeniul matematicii, tehnologiei, ingineriei, sau sufletul, prin accesul la înțelepciunea pe care o împărtășește altora pe măsură ce evoluează el însuși. Magicianul își desăvârșește mentalul inferior, cultivând logica lucrurilor și stăpânindu-și mintea prin argumente raționale și adevăruri demonstrabile științific în realitatea simțurilor. Dincolo de acest plan se află însă mentalul superior, unde accesul se face prin intuiție, prin conectarea la Sursă, prin accesarea unor canale de informație ce curg direct din baza de date a Universului.

Magician este cel ce nu se mulțumește să fie deștept, ci țintește spre genialitate, știind că destinația minții nu este inteligența, ci înțelepciunea. Magicianul este spiritul bătrân care nu are legătură cu vârsta, pentru că se naște cu capacitatea de a vedea adevărata natură a lucrurilor și a omului sau și-o descoperă încă din copilărie, manifestând o precocitate care nu poate să treacă rămâne neobservată. De mic copil învață de toate, le știe pe toate și trăiește cu impresia că știe mai bine decât părinții, punându-se adesea pe locul adultului, ceea ce-l va face mai târziu să atragă parteneri pe care-i crește și îi educă pentru a-i reda mai departe în circuitul relațional după ce i-a adus la un nivel de la care învățăcelul nu mai ține pasul. Magicianul are de mic un ritm de dezvoltare mult mai rapid decât cei de-o seamă cu el, este un izvor de informație pe care nici el nu poate spune cu precizie de unde o deține, deși excelează în școală fără să depună mult efort și, chiar dacă muncește conștiincios și devotat studiului, asimilează cel mai mult din zbor, ca un burete. Magicianul face schimbări, ia decizii, respectă ritmurile vieții, călăuzește și se lasă călăuzit, trăind mai intens și mai repede decât ceilalți, mai multe vieți într-una singură, murind de mai multe ori simbolic pentru a renaște de și mai multe ori.

Magicianul este cel care știe că adevărata putere este cunoașterea, prin urmare el își dedică viața cercetării legilor Universului și a lumilor invizibile. Teritoriul său este acolo unde alții nici cu gândul n-au gândit, în locurile cele mai ascunse, în secretele și misterele vieții și ale creației. Magicianul este cel ce decifrează semnele, interpretează mesajele, se simte acasă în ezoterism, spiritualitate și religie, înțelegînd locul omului în Univers și în propria viață, în conexiune cu tot ceea ce există și cu planul divin. El are capacitatea de conecta realitatea celor 5 simțuri, deci ceea ce este jos, cu realitatea nevăzută, aceea ce sus, de a dezvălui ce este învăluit, de a aduce Lumină în Întuneric. 

Magicianul se preocupă de tot ceea ce este universal valabil, privește viața și oamenii de sus, cu detașare, de a înălțimea cunoașterii superioare. Marele său dar este cheia Adevărului, cu care poate să-i ajute pe ceilalți să se înțeleagă, să se vindece, să se înalțe. Magicianul înțelege legile vieții, pe care le aduce în realitate, fiind aspirat întotdeauna de o meserie vocațională, în domeniul justiției, al medicinii, al terapiilor complementare, al învățământului, al consilierii (ca preot, psihoterapeut, parapsiholog, astrolog etc.). Magicianul este un traducător al planului divin în realitatea umană terestră. El respectă întotdeauna spiritul legilor, nu litera lor, fiind capabil să formuleze noi legi, ghiduri, manuale și să-i conecteze pe ceilați la drumul lor. 

Magicianul știe și este conectat la ceea ce este, nu la impresiile și scenariile minții. Trezirea spirituală este apanajul Magicianului, care ia decizii bazate nu pe frică, ci pe credință, conștient de responsabilitatea pentru toate părțile implicate în deciziile sale, spre binele suprem al tuturor. Magicianul are puterea fascinației, ceilalți vor să fie ca el ori vor să fie cu el. El are cea mai mare deschidere erotică, pentru că Logosul și Erosul fiind legate, cu cât cunoașterea este mai mare, cu atât atracția sexuală se amplifică. Magicienii în care strigă tare arhetipul Războinicului nu se dau înapoi de la a face cuceriri și de la consumul plăcerilor efemere servite prin oportunități, devenind pătrunși de propria putere și ajungând dominați de ego, în loc să rămână ei deasupra lui.

Orgoliul cunoașterii este poate cel mai mare dintre toate, la fel cum frica de a nu cunoaște este cel mai greu de vindecat în ADN-ul uman. Ia uite cine sunt eu poate deveni un mod de viață. Cel ce le știe pe toate comite abuzuri, uitînd că testul maestrului este stăpânirea de sine și impunerea limitelor, nicidecum lipsa de măsură ce trece în lăcomie de bani sau plăceri senzuale. Gurul căzut, pătruns de sine însuși nu-și vede orgoliul: când le știi pe toate, nu mai ai nimic de învățat. Magicianul care se pune pe locul lui Dumnezeu și nu cultivă smerenia a uitat cu desăvârșire povața dată de Iisus celor trimiți să servească drept modele și surse de inspirație pentru alții: care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru (Marcu 10.43).

Orgoliul cunoașterii predispus la abuz de putere definește marea umbră a Magicianului: manipularea. Magicianul abuziv este un manipulator ce prestează servicii în interes lumesc, uitând de rolul său de mesager între Cer și Pământ. Magicianul are rolul de a-i învăța pe alții, dar manipulatorul poate să dea cunoașterea trunchiat, doar în schimbul îmbogățirii sau ținând oricum pentru el adevăruri și secrete, neîmpărtășind informații esențiale ca să nu fie nimeni mai bun ca el și ca să creeze dependențe ce-i aduc beneficii pe termen lung. Mândria îi dă un complex de inferioritate pe care numai el nu-l vede, neacceptând că mentorul este evaluat în funcție de discipolii care l-au depășit, nicidecum de armata de zombi pe care-i ține legați de el, pe care-i duce cu zăhărelul și pe care-i domină, ca să se simtă el tartore de neînlocuit.

Provocarea Magicianului este să nu-și piardă mințile în timp ce explorează înălțimile Universului, filtrând totul prin rațiune și comunicare persuasivă, logică și bun simț.

Contrapartea manipulării este fățărnicia. Naivul care are acces la câteva informații și deja se iluzonează că deține cheile Împărăției, capabil să facă rău convins că face bine. El este mai puțin preocupat de creșterea lui decât de a pune în evidență slăbiciunile celorlalți, cu care se pune în competiție. Când vor ajunge ei la nivelul său... Închipuitul nu-și asumă responsabilitatea spuselor și faptelor sale, inducând în eroare, discreditând, sabotând, dezinformând fără să recunoască pe urmă cine este autorul zvonurilor. Magicianul recunoaște întotdeauna: da, eu am afirmat asta! Bufonul, o altă față a Magicianului, niciodată, lăsând dublul înțeles să împrăștie confuzie și haos. El știe doar să râdă, să facă atmosferă, să atragă atenția, să se joace cu mintea și emoțiile celorlalți prin interpretări răutăcioase, prin glume nesărate, prin indicarea defectelor și slăbiciunilor, prin atacuri la persoană, demontând viața altora și întrebându-se pe urmă de ce nu reușește să construiască structuri durabile în propria viață. Uite de-aia!

Magicianul are întotdeauna de ales între Lumină și Întuneric, între Iubire și distrugere între Bine și Rău. Fără discernământ, Magicianul elberează din el Vrăjitorul cel Rău sau Vrăjitoarea cea Rea. Știm de ce fac oamenii rău: pentru că pot. Iar Vrăjitorul și Vrăjitoarea nu vor ezita să folosească slăbiciunile celorlalți, să abuzeze, să împrăștie neadevăruri, să saboteze, să arunce cu noroi, să distrugă imagini sau să contamineze vieți. Am stabilit deja: pentru că pot! Și pentru că întotdeauna altcineva este de vină și trebuie pedepsit, ei erijându-se în judecători supremi, din moment ce dețin Adevărul. Și nu doar atât. Ei sunt Adevărul. Tot ce știu despre alții va fi folosit la un moment dat împotriva lor. Puterea lor dezlănțuită usucă tot ce atinge.

Arhetipul Magicianului este predominant la cei ce au darul profeției, al clarvederii, al vindecării, la cei ce dețin puterea cuvântului și arta convingerii, la artiști, la cei ce-i inspiră pe alții, îi învață și îi îndrumă, alinând sufletul și aducându-i pe ceilalți în armonie cu ei înșiși. 

Magicianul deține puterea supremă, cea a cunoașterii, la pachet cu toată responsabilitatea ce vine prim misiunea de a călăuzi alegeri, de a da direcția, de a influența Destine, de a aduce în lume energie de schimbare, de a susține transformarea personală a celorlalți, de a-i împinge, de a modela vieți. Magicianul își joacă rolul în perioadele de criză existențială, de suferință, de indecizie, de răscruce de drumuri. Atunci este nevoie de el, pentru a ajuta la ordonarea haosului și pentru a le arăta calea. În acest rol, este normal ca oamenii să-l caute și să-l solicite doar atunci când au nevoie de el. Magicianul îți arată ce să faci și cum să faci. El doar îți pune la dispoziție intrumentele. El nu face în locul tău. Magicianul trezește puterea în ceilalți, fără să și-o impună pe a lui asupra lor. 

Magicianul îi servește și îi conectează pe ceilalți la cunoaștere, la vindecare, la ei înșiși. Magicianul nu conduce, el este un canal prin care este condusă energia către binele suprem al celorlalți. Nu Magicianul face; prin el se face. Nu Magicianul vindecă: prin el se transmite vindecarea. Nu Magicianul știe pentru tine; prin el te conectezi la informația care îți aduce Lumină, înțelegere și acceptare. Scopul său nu este puterea, dar, cu toate astea, el este puterea din spatele puterii. El nu este Regele, ci sfătuitorul Regelui, omul său de încredere. Sprijinul și confidentul.

Magicianul este puterea din spatele tronului. Prin el facem pasul decisiv spre rolul suprem, care întregește ființa umană: cel de Rege/Regină. Rămâne de văzut cum cele 3 arhetipuri, Războinicul, Iubitul/Iubita și Magicianul se contopesc și devin 3 într-1.. Adică Rege, respectiv Regină în propria viață...

Sursa foto: http://forum.blackdesertonline.com/index.php?/topic/53-whats-your-experience-with-wizardwitch-in-pvp/

6 comentarii:

  1. Excelent studiu, scris intr-o maniera limpede si accesibila, fara a face concesii calitatii. Experienta imbinata cu intuitie, sarm al expresiei si fluenta in comunicare. Felicitari !

    RăspundețiȘtergere
  2. De asta imi este cel mai teama,Sa nu imi pierd umanitatea si sa nu ratacesc drumul drept,E atat de usor sa uiti cine esti si de unde vi atunci când te lovesti de tot felul de oameni si sti ca ii poti pune la pamant atat de usor,Uneori e o lupta cu mine insumi,Uneori trebuie sa imi amintesc ca gesturile si faptele lor nu au nimic cu mine personal,Eu doar ma lovesc de ei si ei de mine doar pentru asa cum scrie in articolul de sus ii pot ajuta sa schimbe ceva in ei insusi,Ii pot face sa constientizeze anumite lucruri,De multe ori m-am intrebat de ce oare întâlnesc eu mereu astfel de oameni? Tarziu am inteles ca probabil rolul meu este cel de indrumator,

    RăspundețiȘtergere
  3. dragă Maestre Magician, mi-e greu să fiu Magicianul descris, cu toate fațetele lui, dar măcar e distractiv când nu-i enervant :) și-ți MULȚUMESC pentru profundele reamintiri și recunoașteri cu onestitate - spor în toate bune :)

    RăspundețiȘtergere
  4. MARIA,PETROSANI10 mai, 2017

    BINE CA V-ATI NASCUT IN ROMANIA.EU VA ASTEPTAM DEMULT.PTR. ERA VARSATORULUI SINTETI OMUL POTRIVIT LA LOCUL POTRIVIT.VA APRECIEZ ENORM PTR. FRUMOSUL GENIU CE CURGE PRIN DVS.

    RăspundețiȘtergere
  5. Sigur sunteți real? Acest articol vine parcă dintr-o altă dimensiune; și bate de departe Alchimistul lui Paulo Coelho; iar descrierea riscului dublului centru e aproape emoționantă... Rar mai citesc în zilele noastre o exprimare atât de coerentă și constat o grijă pentru limba română atât de atentă cum văd la dv. Ca și, cu nimic mai puțin, nivelul de instruire absolut autentic... Felicitări și vă doresc din toată inima să formați cât mai mulți oameni la nivelul dv. Și să fiți depășit de cât mai mulți discipoli!

    RăspundețiȘtergere
  6. Astăzi este cea mai fericită zi din viața mea, am încercat toate mijloacele posibile pentru a rămâne însărcinată timp de peste 8 ani după ce m-am căsătorit cu soțul meu iubitor, dar nimic nu a funcționat pentru mine până când am întâlnit un prieten foarte bun de-al meu care m-a îndrumat către Dr Dawn acuna. , i-am scris Dr. Dawn acuna pe Whatsapp și i-am explicat situația mea, mi-a dat lumile ei și mi-a promis că mă va ajuta, am făcut tot ce mi-a cerut, am fost la spital la 4 săptămâni după vrajă și doctorul a spus că sunt însărcinată, asta a adus bucurie gospodăriei mele, în sfârșit am copilul meu frumos, acum sunt o femeie căsătorită fericită, toate mulțumesc Dr. Dawn acuna, contactați-o pentru orice fel de soluție,
    * Daca vrei sa ramai insarcinata.
    * Dacă doriți să opriți avortul spontan.
    * Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
    * Dacă vrei să ai o casă fericită.
    * Dacă vrei noroc sub orice aspect.
    * Dacă aveți probleme cu vaginul/penisul.
    Ea te va ajuta imediat.
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com
    Whatsapp: +2348032246310

    RăspundețiȘtergere

Atelier astro: Hărțile invalidării, 29 martie, online

Cum te simți când ți se pare că ești greșit, că nu aparții, că ești sărit când era să-ți vină rândul? Când tu ești cu munca și altul cu prem...