Horoscopul verii 2015: Vara Nălucilor

Cele 3 luni de întoarcere a lui Saturn în zodia Scorpionului, unde planeta Profesor a mai fost între 5 octombrie 2012 și 23 decembrie 2014, durează din 15 iunie până pe 17 septembrie 2015. Ne întoarcem la cele 12 motive pentru care să iubim acest tranzit. Întoarcerea coincide cu Luna Nouă în Gemeni, în conjuncție cu Marte, stăpânul Scorpionului, din 16 iunie 2015. În traducere liberă, Saturn ascute acul Scorpionului cu mâna Gemenilor.

Momentul astral din 15-16 iunie deschide ușa verii astrologice 2015, care debutează astronomic pe 21 iunie, la solstițiu (când Soarele trece în Rac), și se încheie pe 17 septembrie, când Saturn trece iarăși pragul Săgetătorului. Întâlnirea energiei celor două zodii aflate în prim-plan, Scorpionul și Gemenii, naște o cazuistică plină scenarii desprinse din literatura SF sau, după caz, tratatele de psihiatrie.

Saturn în Scorpion trezește în noi îngerii cu aripi negre pe care nu am apucat să-i ridicăm în Lumină. Traversăm o vară în care dorințele noastre cele mai ascunse, fricile și frustrările ajung să se manifeste. Ne este greu să ne controlăm pornirile interioare și ne ascundem la umbra personalității noastre. Vara 2015 ne coboară scara care duce la inconștient, iar acolo avem o viață de care nu vrem să afle nimeni, plină de furie, teamă, remușcări, neiertare, vinovăție, neîmplinire, reprimare.

Poate fi o vară a scandalurilor sexuale, a neregulilor financiare, a fraudelor, a conspirațiilor. Orice formă de abuz sexual sau financiar, înșelăciunile, minciunile, trădările ies la suprafață ca sirenele pe stâncă la plajă. Viața dublă și aventurile secrete amenință stabilitatea acelor cupluri ajunse în criză de comunicare și într-un confort care nu mai are de mult de-a face cu iubirea. Saturn în Scorpion nu ne lasă să ne prefacem. Gata cu disimularea! Dacă ceva nu merge, avem curaj să spunem și să ne asumăm decizii prn care să îndreptăm ce se poate salva sau prin care să o luăm de la capăt.


Saturn retrograd atins de vibrația intensă a Gemenilor ne cam trimite mintea la plimbare. Combinația din laboratorul astral plantează multe fixații, care nu au nicio legătură cu realitatea. Trăim o vară a obsesiilor, de care trebuie să fim conștienți. Unele persoane se pot îndrăgosti de cineva care nici nu știe că reprezintă obiectul vreunei adorații. Iubirea se poate confunda cu obsesia, iar aici intervine mesajul încărcăturii din Gemeni, care ne spune că nu este adevărat decât ceea ce putem măsura prin cele cinci simțuri. Dacă ceva sau cineva nu poate fi atins, atunci nu există. E doar o proiecție, o impresie, o himeră. E vara Nălucilor.

Mulți își caută acum misiunea personală, simt stări de neliniște, vor să schimbe ceva, dar nici ei nu știu ce. Așa ajung să-și dorească să schimbe locul, partenerul sau serviciul. Există riscuri grave de dezechilibre psihice, întrucât fuga de realitate prinde viteză și le dă multora aspirații deșarte. Apare nemulțumirea față de condițiile prezente, care generează fantezii într-o lume imaginară. Efectiv ni se poate ‘pune pata’ pe un loc, pe o casă, pe cineva, pe un tip de activitate, pe o profesie. De data aceasta, sunt excluse miracole peste noapte! Revenirea lui Saturn în Scorpion pe fundalul tripletei Soare-Lună-Marte în Gemeni din 16 iunie ne trage de mânecă și ne avertizează că visatul cu ochii deschiși e naiv. Dacă nu se întâmplă nimic concret care să vină în întâmpinarea a ceea ce e în capul nostru și dacă nu putem influența realitatea prin fapte care țin de noi, ar fi bine să acceptăm situația în care ne aflăm deja.

Vara 2015 anunță multă plutire și desprindere de planul terestru. În acest context, cei care nu știu ce vor sau care vor altceva, dar fără o direcție clară, ajung să se împământeze din energia joasă a dezamăgirilor venite din așteptări și iluzii care nu se vor întâmpla niciodată. Trezirea la realitate este dură, dar necesară, pentru ei. Mulți își fac proiecții și văd salvarea în imagini care le otrăvesc mintea, în ceea ce religia numește ispite, demoni, diavoli sau alte făpturi întunecate. Monștrii au chip de înger între 15 iunie și 17 septembrie 2015.

Pe de altă parte, acest tranzit anunță 3 luni de realizări și materializări pentru cei care timp de doi ani, între finalul lui 2012 și Crăciunul lui 2014, au muncit serios la creșterea lor și au avut curajul schimbărilor necesare în propria viață. Pentru ei este vremea recompenselor, a darurilor, a moștenirilor, a afacerilor, a banilor și resurselor care le vin pe neașteptate. Cei ce s-au agățat de o realitate care i-a ținut pe loc ar vrea să zboare, dar nu prea pot să se înalțe decât prin acceptare, altfel mintea le joacă feste și îi prinde în jocul ielelor. Cei ce au trudit și au plătit prețul schimbărilor, care i-au costat suferințe, pierderi și renunțări, sunt recompensați.

Saturn în Scorpion ne-a plantat în spate sămânță de aripi. Tu ce porți cu tine? Aripi negre, de plumb, care trag în jos un corp ca un mal pe care a eșuat o minte dusă cu pluta sau aripi ușoare, albe, care se înalță spre Cer cu puterea prafului magic de înger sau chiar de serafim?

4 comentarii:

  1. Wow.. Nu pot sa zic decat asa sa fie si asa este !
    Multumesc frumos si astept cu interes toate postarile . O zi minunata si o vara usoara .

    RăspundețiȘtergere
  2. Eram in ceata! M-am lamurit si incerc un control strict! Eu tot mai astept previziunile lunare. Imi erau de mare folos! Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Cum zice fiica mea: dap!

    RăspundețiȘtergere
  4. minunat. perfect adevarat tot ce spui. multumim. sanatate !

    RăspundețiȘtergere

Atelier astro: Hărțile invalidării, 29 martie, online

Cum te simți când ți se pare că ești greșit, că nu aparții, că ești sărit când era să-ți vină rândul? Când tu ești cu munca și altul cu prem...